Curcubeul

Pe drumul dintre vii ce lega satul de oras,o femeie tinara cu batic cu floricele si o sacosa mare pe umar inainta grabita prin praful drumului.Era insotita de un baietas de vreo sapte-opt ani blond, cu ochii ca cerul.Femeia era tacuta si doar din cind in cind isi indemna feciorul sa mearga mai repede si sa lase ginganiile linistite.Era tare cald si nici o boare de vint nu misca frunzele viilor.Cite o mierla speriata tisnea din butuci si cauta racoarea in alta parte.Baietasul ingina incet o melodie doar de el stiuta si privea cu atentie vacile domnului ce faceau sir pe marginea drumului.
"Baiete,ti-am zis sa le lasi in pace,mergi mai repede ca e tirziu ",zise mama-sa.
"Da,mama,vin" si tisni repede cu piciorusele goale prin praful drumului.Dintr-o data o boare de vint trecu printre viile prafuite.Femeia tresari si ridica privirea catre cer.La orizont,o idee de nori albiciosi se adunau incet.
"Petre,vine ploaia,hai mai repede ca am puii si ratustele in curte.Daca le prinde ploaia........"si nu mai continua.Copilul grabi pasul cit putu de repede, dar cum mama-sa marise pasul,el nu prea mai avea spor.Norii se buluceau ,negri,din ce in ce mai amenintatori.Era clar ca nu mai aveau um sa ajunga acasa.La ea nu gindea ,cit se gindea la baiat.Era cam sensibil si nu ar fi vrut sa-i prinda ploaia, chiar daca ploaia era calda.
"Sper sa ajungem la casoaie,asa o sa ne adapostim sa nu ne ude",gindi ea.
Norii se apropiau si cum soarele mai stralucea inca, avu un sentiment ciudat de frica.Isi lega baticul sub barbie si-si facu semnul crucii zicind incet "Tatal nostru".Copilul o privi mirat si-si facu si el semnul crucii.O picatura mare cazu pe fruntea femeii.Isi lua baiatul de mina si mai mult tirindu-l ?grabi spre casoaie.Soarele nu mai stralucea si fulgere cazu pe pamint ca un foc de artificii.Tunete infricosatoare zgudui cerul.Cind ploaia se porni in ropote ei erau deja intrati in casoaie.Ploaia se dezlantui cu inversunare inmuiind praful drumului.
"Mama,ce ploua ",zise copilul din usa casoaiei.
"Petre,vin incoace ,nu sta in usa", zise femeia.
"De ce,mama?"
"Ca poate sa te trazneasca,Doamne Fereste si Apara-ne!"zise facindu-si semnul crucii.
O vreme nu se auzi decit cintecul ploii pe acoperisul de sindrila . Tunetele se indepartau din ce in ce.Ploaia pleca cum venise.Picaturile se rarise si soarele sta sa iasa din nou.Vazind ca nu mai ploua asa de tare femeia isi lua copilul de mina si-si continua drumul printre vii.Copilul era fericit,mirosea a pamint reavan si a iarba uda.Cum era curios din fire privea in stinga si-n dreapta.Deodata se opri in loc si-si scutura mama de mina.
"Mama,uite",zise el indreptind degetul spre cer.
Ea isi ridica privirea spre cer si ramase uimita de splendoarea de culori care faceau poarta pe cer.
Isi duse mina la gura si ingaima:"Doamne,mare esti de ne-ai lasat atitea frumuseti pe pamint"